TORĂCENII AU PARTICIPAT LA „ZILELE SĂCĂLAZULUI“

Colaborare strânsă, între două localităţi înfrăţite

Consiliul Local şi Primăria Comunei Săcălaz au organizat,  între  2 şi 4 octombrie, cea de-a şaptea ediţie a tradiţionalei manifestări „Zilele Săcălazului“, care şi anul acesta au trecut graniţele României, cuprinzând şi centre de românitate din Banatul sârbesc. Am precizat de mai multe ori că între localităţile Săcălaz şi Torac există o colaborare strânsă, localităţile fiind înfrăţite de peste un deceniu. Cu prilejul acestei sărbători, primarul Comunei Săcălaz,  Ilie Todaşcă, a precizat: „În comuna noastră trăiesc şi muncesc împreună diferite naţionalităţi, Săcălazul fiind cel mai bun exemplu de localitate europeană. Aşa cum ştim să muncim împreună, ştim şi să sărbătorim laolaltă. Cu toţii marcăm, astăzi,  zilele comunei noastre, alături de oaspeţi dragi din Torac“.

Ziua de vineri, prima din cele trei ale sărbătorii, a debutat, ca în fiecare an, cu mai multe concursuri sportive. Ziua de sâmbătă a început cu o slujbă care a avut loc la Biserica Ortodoxă Română din comuna Săcălaz. Sărbătoarea din după-amiaza zilei de duminică a fost un adevărat regal folcloric bănăţean, dar şi un prilej pentru locuitorii comunei şi invitaţi să petreacă momente de voie bună.  

Petru Rachici, viceprimarul Comunei Săcălaz, a amintit printre altele, că a trăit momente extraordinare, împreună cu fraţii din Torac, pentru că săcălăzenii şi torăcenii întradevăr sunt fraţi, care din trecut, în prezent şi în viitor au o colaborare foarte strânsă în domeniul de sport, cultură şi în multe alte domenii.

Asociaţia pentru Artă şi Cultură Românească „Vichentie Petrovici Bocăluţ” din Torac a adus la Săcălaz tot ce are mai bun la ora actuală. Orchestra „Lira” a avut o prestaţie remarcabilă pe scena săcălăzeană. Alături i-au fost soliştii vocali Ana Maria Damian, Ana Popi, Dolores Petrovici şi Gabriela Petrovici. Corul mixt din Torac s-a prezentat cu trei melodii. Pe scenă a urcat şi formaţia de dansuri a ansamblului din Torac cu două suite. Oaspeţii din Serbia au adus cu ei cântecele şi jocurile populare tradiţionale, pe care le-au purtat pe scenă, spre bucuria întregii asistenţe. Spectacolul folcloric de la această ediţie a manifestării a fost întregit de prezenţa grupului vocal bărbătesc „Armonia” din Săcălaz.

După terminarea programului, torăcenii, împreună cu gazdele, au fost invitaţi la o cină comună, care s-a terminat cu veselie şi cântec, până la ora plecării. Torăcenii au fost încântaţi de ospitalitatea săcălăzenilor şi cu siguranţă vor reveni la Săcălaz cu alte ocazii. Putem spune că manifestarea de la Săcălaz a fost una de la suflet, la suflet, pentru bănăţenii de pretutindeni.
F. RAŞA