Simbol al spiritualităţii şi culturii bănăţene din România

Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa

Oraş cu patină imperială, Oraviţa este şi va rămâne un simbol al spiritualităţii şi culturii bănăţene, graţie, în primul rând, bătrânului teatru „Mihai Eminescu”, oficial cunoscut şi sub denumirea de Teatrul Vechi.
Este cea mai veche clădire de teatru stabil din sud-estul Europei, monument istoric de grad şi arhitectură zero.
Începând din toamna anului 1817, aici s-a jucat teatru în limbile fostului imperiu dualist, inclusiv în limba română. Fondat în 1817 , este cel mai vechi edificiu cu o astfel de destinaţie din spaţiul european, constituit din piatră şi al doilea în provinciile de est ale fostului Imperiu austro-ungar, după teatrul din Şopron.
Acest edificiu, considerat o bijuterie arhitecturală, bijuterie şi pentru istoria teatrului din România este prima clădire de acest gen din Europa (1859 până la 1890) încălzită nu cu lemne ci cu brichete(cocs) fabricate în Valea Jiului, dar şi prima clădire din Europa unde instalaţia candelabrului funcţiona cu gaz iluminant în locul lumânărilor. Tot în această idee se poate menţiona şi faptul că este cea dintâi clădire din Europa în care se utilizează oţelul din clase 24 ( reţeta 24), fabricat la Reşiţa , acelaşi oţel din care Eiffel avea să comande mai târziu, materie primă pentru celebrul turn din Paris.


Este singura clădire teatrală nemodificată de la fondarea sa, în 1817, şi până azi .
Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa a fost un spaţiu al interferenţelor etnice prin viaţa şi manifestările culturale: români în trupe de actori nemţi, unguri în cele româneşti ori germane, germani în cele româneşti şi maghiare ori sârbe.
Construcţia teatrului a fost ridicată pe un teren donat de Oficiul Montanistic după planurile arhitectului macedo-român Ion Niuni. Decoraţiile interioare sunt realizate de J. Platzger, după „Burgh theater” din Viena, dar pictura, ornamentele şi butaforia au fost executate la faţa locului de pictorul local Francisc Knee .
Cu turneul său din Ardeal şi Banat în 1868, trupa lui Mihail Pascaly se impune în conştiinţa neamului românesc .
Pentru tânărul Eminescu, prezent la Oraviţa în calitate de sufleor cu trupa lui Pascaly, s-au creat monumente înălţătoare. Fie şi numai prin prezenţa sa în trupa lui Mihail Pascaly, razele Luceafărului au fost dătătoare de şanse virtuale şi pentru acest spaţiu de spiritualitate românească.
Eminescu a lăsat cu certitudine şi definitiv urme adânci, statornice în istoria şi cultura uneia din provinciile bănăţene, pe care Nicolae Iorga o aşeza la prora civilizaţiei româneşti dintotdeauna.

M. S.